Temele pentru acasă – câteva sfaturi despre cum ne putem ajuta copiii

Temele pentru acasă reprezintă o responsabilitate atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Este recomandat ca, fără a face rabat de la seriozitate, să fim creativi şi să facem în aşa fel încât să adaugăm un pic de distracţie acestei activităţi mai putin îndrăgită de cei mai mulţi copii.

Urmaţi sfaturile de mai jos, iar făcutul temelor ar putea deveni mai putin stresant:

  • Stabiliţi un program. Observaţi-vă copilul şi stabiliţi când este momentul cel mai potrivit pentru a se ocupa de lecţii. Unii au nevoie după venirea de la şcoală să se odihnească mai mult, unii se joacă, iar alţii dorm. Identificaţi momentul în care copilul este suficient de odihnit şi de activ pentru a putea să se concentreze la lecţii.
  • Daţi-i voie să facă pauze. Nu trebuie să forţaţi copilul să-şi facă toate temele într-o singură repriză. O pauză de 15 minute în care să se joace cu jucăriile preferate, să citească ceva sau să mănânce un desert, un fruct, este binevenită. Televizorul sau calculatorul nu sunt recomandate în astfel de pauze pentru că obosesc ochii şi distrag atenţia.
  • Ajutaţi-vă copilul atunci când are nevoie. Mulţi părinţi preferă să rezolve ei temele copiilor atunci când aceştia întâmpină dificultăţi în loc să le explice lucrurile mai dificile şi să-i determine să găsească singuri răspunsurile. Este important să înţeleagă ce i se cere şi cum poate să ajungă la răspuns.
  • Provocaţi-l şi motivaţi-l. Explicati copilului că temele, la fel ca mersul la şcoală, face parte din responsabilităţile lui zilnice. Aşa cum părinţii merg la serviciu pentru că este responsabilitatea lor să lucreze pentru a avea un venit care să asigure bunăstarea familiei, aşa şi el trebuie să meargă la şcoală şi să facă teme. Explicaţi-i că astfel se instruieşte şi se pregăteşte pentru momentul în care va fi şi el adult. Este important să-i arătăm prin exemple concrete faptul că lucrurile pe care le învaţă la şcoală au aplicativitate în viaţa de zi cu zi, iar altele îl ajută să înţeleagă mai bine lucrurile care se întamplă în jurul lui.

Oricare ar fi metoda pe care o aplicăm trebuie să nu uitam că fiecare copil  este unic, are o personalitate aparte, iar lucrurile care funcţionează pentru un copil, nu funcţionează pentru altul. Nu trebuie să-l forţăm sau să ne impunem stilul propriu. Trebuie să-l ajutăm să se cunoască, să-i corectam greşelile făcându-l să le înţeleagă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*