Tag Archives: parinti

SÂMBĂTĂ: Copiii din Alba Iulia, invitaţi la o expediţie în natură, de Mărţişor. Jocuri, suprize şi activităţi sportive

La început de primăvară, sunteți invitați la o ieșire în natură, cu jocuri și surprize. Mini tabăra pentru copii este organizată sâmbătă, 28 februarie, de la ora 10.00 cu loc de pornire de la capătul străzii Lalelelor din Alba Iulia. “Am simţit cu toţii primele raze de soare de anul acesta şi parcă cheful de ieşit afară din casa ne revine încetişor. De aceea,
Mai mult »


Este mizeria buna pentru copii? Vezi sfatul specialiștilor pentru părinți

Dorinţa copiilor mici de a atinge lucruri din mediul ȋnconjurător, inclusiv pe cele care îi dezgustă pe părinţi, se află ȋnscrisă ȋn firea lor. Medicii pediatri insistă asupra spălării regulate pe mâini şi a folosirii gelului sanitar antibacterian, mai ales când este sezon de gripă și viroză. Cu toate acestea, nu se ia ȋn considerare impactul asupra sănătăţii pe care acest regim ȋl poate
Mai mult »


Cum il pregătești pe copil sa treacă peste emoții și stres înainte de examene si evaluari

Examenele se apropie, iar orice parinte responsabil își doreşte să-l sprijine pe copil astfel încât acestra să abordeze corect această situaţie, raportându-se la ea cu încredere şi optimism.Stresul generat de un astfel de moment il resimt si parintii, acestia ingrijorandu-se excesiv vizavi de etapa importanta prin care trec copiii lor. Parinții trebuie să realizeze că xamenele sunt experienţe de viaţă care-l pregătesc pentru o
Mai mult »


Lecţie deschisă, cu părinţii, la Grădiniţa cu Program Normal Partoş

În cadrul activităţilor propuse pentru programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, copiii de la Grădiniţa cu Program Normal Partoş, Alba Iulia, au desfăşurat luni, 07 aprilie, o lecţie deschisă cu părinţii. Activitatea realizată sub forma unui concurs, a urmărit implicarea responsabilă a copiilor în acţiuni de protejare a mediului prin colectarea şi atribuirea de noi utilităţi unor obiecte.   Fiecare preşcolar,
Mai mult »


Copiii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 9 în vizită la Biblioteca Judeţeană

Copiii grupelor mari şi cei de la grupa mijlocie, de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 din Alba Iulia, au vizitat astazi, 8 aprilie,  Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”. Activitatea s-a integrat în activităţile interesante care se vor desfasura în această săptămână în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Copiii, însoţiţi de d-nele educatoare au vizitat secţiunea de carte pentru
Mai mult »


„Grădiniţa noastră ca o floare” – Acţiune de înfrumuseţare a curţii la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8 din Alba Iulia, condusă de Dir. Prof. Luduşan Maria, a organizat în data de 27 martie 2014, o acţiune de înfrumuseţare a curţii grădiniţei. Profitând de o zi superbă de primăvară, preşcolarii împreună cu părinţii şi educatoarele  lor, au plantat flori şi pomişori în curtea grădiniţei. Cadrele didactice din această grădiniţă mulţumesc pe această cale părinţilor pentru participarea
Mai mult »


FOTO-VIDEO: Serbare cu surprize pentru părinţi şi bunici la clasa pregatitoare A, de la Şcoala „Avram Iancu”din Alba Iulia. Copiii l-au întâlnit şi pe Moş Crăciun

La prima lor serbare şcolară, cei mai mici elevi de la „Avram Iancu”, din clasa pregatitoare A, „învăţăceii” Marinelei Dobrotă, i-au emoţionat pâna la lacrimi pe bunicii, părinţii şi fraţii prezenţi în sală. Părinţi şi bunici au asistat cu zâmbetul pe buze la recitalul de poezii şi colinde oferit de cei care, în urmă cu doar patru luni, au început şcoala. Fiecare părinte murmura
Mai mult »


Sâmbătă: ”Conectarea cu copiii… şi cu noi înşine” – atelier pentru părinţi

Sâmbătă, 29 iunie, de la ora 17 până la ora 19, 30 vă invităm să participaţi la atelierul pentru părinţi – ”Conectarea cu copiii… şi cu noi înşine” care va fi susţinut de doamna Monica Loşonţi,  trainer comunicare non-violentă. Atelierul face parte din seria atelierelor de comunicare empatică şi se adresează: părinţilor, educatorilor, profesorilor, persoanelor care lucrează cu copiii sau sunt interesate de subiect
Mai mult »


Piesă de teatru interpretată de părinţi, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” din Alba Iulia

Așa cum am trăit și noi, copilaria este acea etapă a vieţii fireşti unde s-au sedimentat cele mai frumoase momente ale vieţii deoarece, luăm contact cu lumea reală pe care o transpunem într-o lume imaginară a poveştilor când toţi am fost „Feţi-Frumoşi” şi „Ilene Cosânzene”. Vineri, 31 mai, părinţii grupei mijlocii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufița Roșie “ Alba Iulia , îndrumaţi
Mai mult »


Sărbătoarea Sfintelor Paşti pentru mici și mari

  Iată că sărbătoarea mult așteptată a Învierii Domnului Iisus Hristos se apropie cu paşi repezi spre noi. Încă puţin timp şi clopotele vor vesti în acea noapte mai luminoasă decât ziua că victoria asupra morţii s-a făcut. Și ce minune mai mare decât aceasta poate fi? Că oricine îşi poate uita greutățile văzând cum Domnul Hristos a schimbat cea mai mare suferinţă în
Mai mult »


}