„Olimpiada micilor albaiulieni” – Întreceri sportive pentru cei mici, dar şi pentru cei mari

DSCF3744Sâmbătă, 25 octombrie, la Sala Polivalentă a „Universităţii 1 Decembrie 1918”  a avut loc un eveniment excepţional: „Olimpiada micilor albaiulieni”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Micul Prinţ” – asociaţie înfiinţată de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 11 – în cadrul proiectul „Cetatea micului albaiulian – tărâmul unde copiii cresc frumos”.

La întrecerile sportive din cadrul Olimpiadei au participat toate grădiniţele din oraş cu echipaje formate din copii între 4 şi 6 ani, dar şi echipaje de adulţi formate din părinţi şi cadre didactice.

Olimpiada micilor sportivi a început,  aşa cum era firesc, cu prezentarea echipelor care au defilat pe ritmul imnului olimpic. Fiecare grădinită a avut un mesaj şi un steag pe care l-au fluturat cu măndrie atunci când au învins.

În prima parte a competiţiei s-au întrecut copiii de la grupele mijlocii care au participat la următoarele probe: „Găleata buclucaşă” (locul I – G.P.P Dumbrava Minunată, locul II – G.P.P. Nr. 9, locul III – G.P.P Nr. 12), „Ştafeta balonului cu făină” (locul I – G.P.P 16, locul II – G.P.P. Nr. 8, locul III – G.P.P 10) şi „Iepuraşii pofticioşi” (locul I – G.P.P. Nr 13, locul II – G.P.P. Nr.12, locul III – G.P.P Nr. 11).

În continuare au urmat grupele mari care s-au întrecut în patru probe: „Piticii voinicii” (locul I – G.P.N Bărăbanţ, locul II – G.P.N Nr.1 şi G.P.N Nr. 6, locul III – G.P.N. Miceşti) , „Ştafeta deprinderilor”(locul I – G.P.P Scufiţa Roşie, locul II – G.P.P. Nr. 8, locul III – G.P.P Nr. 12) , „Cursa cu obstacole”(locul I – G.P.P. Nr. 9, locul II – G.P.P. Nr 11, locul III – G.P.P Nr.10), „Cei mai îndemânatici” (locul I – G.P.P Dumbrava Minunată, locul II – G.P.P. Nr 13, locul III – G.P.P 16).

În final, cei care s-au „bătut” pentru medalii au fost cei mari, părinţi şi educatoare, care au simţit pe pielea lor că nu e chiar atât de simplu, nici să te iei la întrecere, nici să joci „baba oarba”. Cele 5 probe în care s-au confruntat adulţii au fost: „Colectăm şi ne distrăm”(locul I – G.P.P Nr. 12, locul II – G.P.P Dumbrava Minunată, locul III – G.P.P. Nr 11), „De-a baba oarba” (locul I – G.P.P. Nr 13, locul II – G.P.P. Nr. 8), „Sacii săritori” (locul I – G.P.P 16,  locul II – G.P.N. Miceşti şi G.P.P. Nr 11, locul III – G.P.P Nr. 12 şi G.P.P Dumbrava Minunată), „Cel mai rapid” ( locul I – Dan Achim de la G.P.P. Nr 12, locul II – Proca Cristian de la G.P.P. Nr 11, locul III – David Daniela de la G.P.P. Nr. 8) şi „Mingea în coş”( locul I – Valentin Urian de la G.P.P Dumbrava Minunată, locul II – Gheorghe Achim de la G.P.P. Nr 12, locul III – Vlăsceanu Cristina de la G.P.P. Nr. 8).

Olimpiada micilor albaiulieni s-a terminat cu decernarea urmatoarelor trofee:

Trofeul Olimpic pentru cele mai multe medalii obtinute – Gradinitele cu Program Prelungit Nr. 8 si 9
Trofeul pentru cel mai bun spirit de echipa – G.P.P Dumbrava Minunată
Trofeul pentru cel mai reprezentativ steag – G.P.P. Nr 13
Trofeul “Putini, dar puternici” – G.P.N. Miceşti
Trofeul pentru cea mai amuzanta echipa – G.P.P Scufita Rosie
Trofeul pentru cea mai fairplay echipa – G.P.N Bărăbanţ
Trofeul pentru cel mai sugestiv mesaj – G.P.P. Nr 12
Trofeul “Organizatorul indraznet” – G.P.P. Nr 11

Se ştie cât de important este sportul în dezvlotarea fizică şi psihică a celor mici, de aceea  iniţiativa cadrelor didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 11 este una notabilă, pentru că cei mici nu doar au avut ocazia să participe la activităţi sportive, dar şi-au văzut şi părinţii şi educatoarele implicaţi în astfel de activităţi.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*