Logopedul- prietenul copiilor și doctorul tulburărilor de limbaj (Interviu cu doamna logoped Carmen Pauleti)

Balbaiala_la_copii

 

 

 

 

 

Junior Alba:  Cine este logopedul și ce tratează acesta?

Carmen Pauleti: Logopedul este specialistul care identifică și tratează tulburările de limbaj, găsește metode interactive de a lucra cu pacienții. Emil Verza a clasificat tulburările de limbaj astfel:

  • tulburări de pronunție: dislalie, disartrie, rinolalie
  • tulburări de ritm și fluență a vorbirii:bâlbâiala, logonevroza,tahilalie, bradilalie
  • tulburări de voce: afonie, disfonie, fonastenie
  • tulburări ale limbajului scris-citit: dislexie, disgrafie
  • tulburări polimorfe: afazie – alalie
  • tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism, retard în dezvoltarea generală a vorbirii
  • tulburări ale limbajului pe baza unor disfuncții psihice: dislogii, ecolali, jargonofazii, etc

Junior Alba:  Când ne adresam unui logoped?

Carmen Pauleti:  În momentul în care ca și părinți, fără cunoștințe de specialitate, observăm anumite anomalii ale limbajului copilului nostru:

  • pronunțarea defectuoasă sau chiar omiterea unuia sau mai multor sunete
  • vorbirea nazală sau așa cum este denumita popular “fonfăneala”
  • articularea incorectă a cuvintelor
  • repetarea sau prelungirea sunetelor, cuvintelor
  • existența unor blocaje sau diferitelor spasme la rostirea unor cuvinte
  • vorbirea prea rapidă sau prea lentă
  • vocabular foarte redus față de copiii de aceeași vârstă
  • întâmpină dificultăți la scris și citit
  • întârzieri în dezvoltarea vorbirii

Junior Alba:  La ce vârstă ducem copilul la specialist ?

Carmen Pauleti:  Nu există o vârstă unanim recomandată pentru a începe terapia logopedică în general. Aceasta se diferențiază în funcție de tulburarea pe care o are copilul. Spre exemplu, în cazul în care copilul prezintă întârzieri în achiziționarea limbajului, se recomandă integrarea în terapie cât mai devreme (2 ani- 2 ani jumate). Dacă copilul prezintă dislalie (deformează, înlocuiește sau omite sunete) intervenția ar trebui începută în jurul vârstei de 4 ani, fiind vârsta la care în mod normal, aparatul fonoarticulator și auzul fonematic al copilului au ajuns la o anumită maturitate. În cazul copiilor cu deficiențe (sindrom Down, autism, deficiență de auz, etc) este important ca terapia să fie începută cât mai devreme.

Junior Alba:  Cât durează terapia?

Carmen Pauleti:  Un aspect destul de des discutat în timpul terapiei este timpul. O întrebare pe care logopezii o aud destul de des din partea părinților este “Cât durează până se rezolvă problema?”. Durata procesului de recuperare depinde de o mulțime de factori, de nivelul intelectual al copilului, de gradul de implicare al acestuia și al părinților în actul logopedic. Astfel, terapia poate dura de la câteva săptămâni, luni la câțiva ani.

Foarte important și de reținut este faptul că ceea ce se lucrează în cabinetul de logopedie trebuie repetat și acasă, fiind foarte importantă colaborarea părinților cu logopedul pentru ca rezultatele terapiei să fie rapide și eficiente.

Junior Alba:  Ce se întâmplă într-o ședință de logopedie?

Carmen Pauleti:  O ședință logopedică presupune implicarea copilului în diferite activități în concordanță cu vârsta pe care o are, ce constau în repetarea unor silabe, cuvinte, propoziții, jocuri educative, realizarea unor puzzle-uri, rezolvarea unor fișe, alcătuirea unor propoziții/ povești folosind imagini atractive; activități captivante care fac vizita la logoped să nu fie resimțită în mod negativ de către copil.

 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*