Category Archives: Sănătate și nutriție

Sănătate și nutriție

Dependenţa de gadget-uri – boala care ne ameninţă copiii

Vremurile evoluează, iar jucăriile de ieri seamănă tot mai puţin cu cele care îi fascinează azi pe copiii noştri. Copiii intră în contact de la o vârstă tot mai fragedă cu telefonul mobil sau cu calculatorul. Câte mămici nu le dau bebeluşilor telefonul mobil atunci când vor să îi convingă să pape? Telefonul e o chestie tare interesantă plină de culori şi lumini care
Mai mult »


Calculatorul în viaţa preşcolarului: efecte pozitive şi negative

Copiii sunt de la cea mai fragedă vârstă fascinaţi de calculator, iar viaţa lor este influenţată de el.  Rolul părinţilor este de lua măsurile necesare pentru ca cei mici să folosească calculatorul în folosul lor şi să diminueze pe cât posibil efectele lui negative. Din primii ani de viaţă calculatorul poate fi un profesor foarte bun şi foarte îndrăgiit de cel mic. Dacă nu
Mai mult »


Fumezi? Atunci şi copilul sau nepotul tău este fumător

Legătura dintre fumat şi cancerul de plămâni, bolile de inimă sau emfizemul este de mult timp cunoscută şi nu cred că există vreo persoană peste 2 ani care să nu fi auzit avertismentul conform căruia fumatul dăunează grav sănătăţii. Nu doar fumatul dăunează grav sănătăţii, ci şi fumul pe care un nefumător îl inhalează atunci când se află în proximitatea unui fumător. Din păcate,
Mai mult »


Plănuieşti o călătorie cu avionul împreună cu cel mic? Iată câteva sfaturi pentru un zbor plăcut

              Cel mai frecvent disconfort pe care copiii îl au atunci când călătoresc cu avionul este durerea de ureche. Cei mai mulţi dintre noi ne simţim urechiile înfundate atunci când zburăm cu avionul, când mergem cu liftul sau când mergem la munte. Presiunea aerului scade la altitudini înalte. Cu cât creşte înălţimea, cu atât se modifică presiunea cu
Mai mult »


Să înfruntăm iarna sănătoşi. Mini ghid pentru a ţine bolile la distanţă

            În sezonul rece atenţia ta de mămică trebuie să fie mai sporită. În această perioadă riscul îmbolnăvirilor este mult mai crescut decât în restul anului. Viruşii circulă peste tot, fiind gată oricând să îţi atace copilaşul. Iată câteva reguli de bază care te vor ajuta să ţii bolile de sezon la distanţă: Iarna, camera copilului trebuie să fie
Mai mult »


Urmările pe care le au certurile părinţilor în faţa copiilor

Majoritatea cuplurilor pornesc pe drumul vieţii visând să trăiască în armonie şi deplină înţelegere, dar, din păcate, se întâmplă ca aceste vise să fie curând uitate. Proverbul francez “qui s’aime se taquine” (cei care se iubesc se tachinează) ar putea fi adevărat într-o oarecare măsură, dar aceste tachinări, în timp, erodează relaţia şi pot da naştere unor conflicte serioase, care pot să ducă chiar
Mai mult »


Cina – secretul somnului liniştit

Somnul liniştit este foarte important pentru somnul liniştit al copiilor noştri, dar la fel de important este şi pentru noi, părinţii, deoarece atâta timp cât prichindeii zburdă prin ţara lui Moş Ene, putem şi noi să ne odihnim. Pe lângă alţi factori, cina influenţează în mare măsură calitatea somnului celui mic. Cina este singurul moment al zilei în care întreaga familie reuşeşte să se
Mai mult »


Greutatea ghiozdanelor – un pericol pentru sănătatea celor mici

Pe întreg parcusul anului şcolar vedem copii în drum spre şcoală încovoiaţi sub greutatea ghiozdanului pe care îl poartă în spate. Deşi specialiştii au atras atenţia în privinţa impactului negativ asupra sănătăţii pe care îl are greutatea rechizitelor purtate de un copil de vârstă şcolară zi de zi, schimbări majore nu s-au produs în îmbunătăţirea acestei situaţii. Greutatea excesiva a ghiozdanelor are incidenţă asupra
Mai mult »


Cum ne pregătim copiii pentru sezonul rece?

Interviu cu doamna doctor Andreea Orosan Junior Alba: Cum ne pregătim copiii pentru sezonul rece? Care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm ca să ne ferim copiii de viroze? Este corect să le administrăm vitamine sau diverse suplimente nutritive pentru întărirea imunității? Dr. Andreea Orosan: Este bine ca la început de sezon rece să li se administreze zilnic copiilor o tabletă de
Mai mult »


Beneficiile Consumului de Fructe

E toamna si se apropie sezonul rece. Este perioada din an cea mai potrivita pentru a intari organismul copiilor nostri cu vitamine, astfel incat sa faca fata virozelor si alergiilor specifece anotimpului, dar si intrarii in colectivitate. Varietatea de fructe si legume poate satisface aproape toate gusturile. Pentru a beneficia de toate avantajele pe care fructele ni le ofera este important sa fie consumate
Mai mult »


}