Category Archives: Şcoală

„Festivalul Toamnei” la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 din Alba Iulia

Miercuri, 12 noiembrie , a avut loc la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 Alba Iulia, ca în fiecare an, „Festivalul Toamnei”. Au participat copiii celor patru grupe, educatoare, părinţi, bunici, dar şi invitaţi ai unor instituţii partenere. Copiii, alături de ceilalţi membri ai familiei au realizat din fructe şi legume cele mai năstrusnice personaje: omiduţe, arici, castori, oameni de zăpadă, vaze cu flori,
Mai mult »


Festivalul toamnei la Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” din Alba Iulia

Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” din Alba Iulia a organizat şi anul acesta Festivalului Toamnei, care se desfăşoară în mai multe etape. În ultima săptămână din luna octombrie a avut loc prima etapă, Bostaniada – expoziţie de bostani personalizaţi de copii împreună cu părinţii şi educatoarele, într-un mod haios, drăguţ; s-au premiat cei mai haioşi şi originali dovlec i- şi Carnavalul Toamnei în
Mai mult »


Deschiderea oficială a Proiectului de parteneriat „Natura, prietena noastră”- la Grădiniţa cu Program Prelungit NR.12 Alba Iulia

„Natura ne oferă cu generozitate bogatie, sanatate, vitalitate iar noi în schimb avem obligatia noastră să o ingrijim, să o protejăm, într-un cuvânt să o iubim…” La Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 12 Alba Iulia, a avut loc deschiderea oficială a Proiectului de parteneriat  „Natura, prietena noastră”. Partenerii implicaţi în proiect sunt copiii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 12, cordonaţi de cadrele didactice, părinţii
Mai mult »


„Micii Ecologiști ai Cetății” – proiectul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.13 din Alba Iulia

Vineri, 31 octombrie 2014, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13, s-a desfășurat faza pe unitate a proiectului „Micii Ecologiști ai Cetății”. Acțiunea s-a desfășurat la nivelul celor 3 grupe de vârstă: grupele mici au desfășurat un traseu (parcurs) aplicativ – „Campionii toamnei” – ocolire de obstacole (pomi), târâre pe palme și genuchi, săritură cu desprindere de pe ambele picioare, expoziție de legume și
Mai mult »


„Olimpiada micilor albaiulieni” – Întreceri sportive pentru cei mici, dar şi pentru cei mari

Sâmbătă, 25 octombrie, la Sala Polivalentă a „Universităţii 1 Decembrie 1918”  a avut loc un eveniment excepţional: „Olimpiada micilor albaiulieni”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Micul Prinţ” – asociaţie înfiinţată de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 11 – în cadrul proiectul „Cetatea micului albaiulian – tărâmul unde copiii cresc frumos”. La întrecerile sportive din cadrul Olimpiadei au participat toate grădiniţele din oraş cu
Mai mult »


Deschiderea anului şcolar 2014 – 2015 la Grădiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava minunată” din Alba Iulia

În data de 15 septembrie 2014, odată cu începerea unui nou an şcolar, Grădiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava minunată” din Alba Iulia şi-a deschis larg porţile. Într-o atmosferă de bucurie şi entuziasm, festivitatea de deschidere a venit cu numeroase surprize pentru cei prezenţi, pentru preşcolari în special, şi pentru cei mici şi pentru cei mari, cât şi pentru familiile acestora. Am avut plăcerea de
Mai mult »


Bucuria unui nou început la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.12, Alba Iulia!

Curată, răsunând de cântecele copilăriei şi împodobită de sărbătoare, cu o multitudine de baloane colorate, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 12 Alba-Iulia, şi-a deschis azi larg porţile pentru a-i primi pe cei aprox. 300 de preşcolari, mai mari şi mai mici, înscrişi aici. În forfota dimineţii, încă de la intrarea în curtea grădiniţei, preşcolarii şi părinţii lor au fost întâmpinaţi de cunoscutele personaje îndrăgite,
Mai mult »


Cum il pregătești pe copil sa treacă peste emoții și stres înainte de examene si evaluari

Examenele se apropie, iar orice parinte responsabil își doreşte să-l sprijine pe copil astfel încât acestra să abordeze corect această situaţie, raportându-se la ea cu încredere şi optimism.Stresul generat de un astfel de moment il resimt si parintii, acestia ingrijorandu-se excesiv vizavi de etapa importanta prin care trec copiii lor. Parinții trebuie să realizeze că xamenele sunt experienţe de viaţă care-l pregătesc pentru o
Mai mult »


FOTO: Prima absolvire pentru elevii de clasa pregătitoare de la Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia

Zi mare, miercuri, pentru micuții de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia. După cel mai important an de școală din viața lor de elevi, copiii din clasele pregătitoare s-au întâlnit și cu emoțiile primului final de an și prima serbare la care au fost aplaudați și admirați de părinți. Plini de energie, dar și de emoție, elevii din clasele pregătitoare de la
Mai mult »


FOTO-VIDEO: Gala Performerilor de la Școala „Avram Iancu”. Zeci de elevi talentați, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

Majorete, cântece în cor sau solo, poezii, muzică clasică, muzică populară, dansuri de societate sau tradiționale, scenete sau mici monoloage, cu elevi de clasele I-VIII, și o mulțime de aplauze. Aceasta a fost, pe scurt, Gala Performerilor de la Școala „Avram Iancu” din Alba Iulia, desfășurată miercuri, 28 mai, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. De la cei mai mici la cei mai
Mai mult »